ALEGE UNUL DINTRE PLAYERELE DE MAI JOS PENTRU PENTRU A VIZIONA FILMUL
Player 1
Player 2
Player 3
Player 4
Player 5
Player 6
Trailer
7.3
6 Like-uri
Este ianuarie 1969 și Richard Nixon a fost inaugurat ca al 37-lea președinte al Statelor Unite. O nouă decadă începe. Șapte suflete foarte diferite, dar toate pierdute, se întâlnesc la El Royale, un hotel cu o istorie glorioasă, dar care a căzut în dizgrație, la fel ca vizitatorii săi. Situat la granița dintre California și Nevada, hotelul El Royale oferă căldură și soare la vest, speranță și oportunitate la est. De asemenea, încadrează două lumi diferite, cea din trecut și cea din prezent. Odată punctul de interes din Tahoe, unde cele mai renumite vedete și politicieni din țară socializau la cazino, bar, în jurul piscinei și al stațiunii, însă vremurile bune s-au încheiat. Așa se prezintă hotelul El Royale. Acum, la recepția hotelului unde stralucirea a dispărut și unde nu se mai aud răsete, îi regăsim pe părintele Daniel Flynn (Jeff Bridges), cântăreața de muzică soul Darlene Sweet (Cynthia Erivo), vânzătorul Laramie Seymour Sullivan (Jon Hamm), tănăra hippie Emily Summerspring (Dakota Johnson), sora ei Rose (Cailee Spaeny), managerul hotelului Miles Miller (Lewis Pullman) și enigmaticul Billy Lee (Chris Hemsworth). Într-o noapte fatidică, fiecare va avea o ultimă șansă de a se salva… înainte ca totul să se sfârșească.
Categorii: Crima, Drama, Mister
Data: 22 decembrie 2018
Accesări: 417
Etichete: , , , , , , ,
  1. fanaticalaboutmovies says:

    misto

  2. Marc says:

    Super film. O istorie care poate fi adevarata. Actori buni. Ce altceva dorim? Vizionare placuta!

  3. seba says:

    Bun,spre foarte bun.
    Totusi,te incearca un sentiment de deja vu vazand filmul.

  4. Doar cinemarx.biz says:

    Într-adevăr, un film bun.

  5. ionel says:

    8,5 bun film

  6. OLD DOG says:

    Este un film bun.Scenariul si interpretarea excelenta.

  7. Anonim says:

    am vazut filmul pe baza parerilor de mai sus mare greseala personaje deranjate psihic

  8. anonim says:

    10! Valoarea artistică nu e susținută de mixaje sau alte artificii de calculator. E un film cu actori!!! E un film cu mare valoare regizorală.

  9. Silviu says:

    Amarat si incurcat

  10. MATILDA says:

    excelenta realizare, in stilul Tarantino

  11. CODRIN says:

    mister, suspans, imprevizibil. bravo regizorului, good job!

Spune-ţi părerea despre film